Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale – Cel mai vizibil în media

În luna ianuarie 2024, Florin Barbu a fost ministrul cu cea mai extinsă acoperire mediatică din rândul colegilor săi din Guvern. În același timp, la nivelul partidelor politice, miniștrii PSD au ocupat prima poziție în ceea ce privește vizibilitatea și au obținut cea mai mare audiență.

 

În perioada monitorizată de mediaTRUST, între 1 și 31 ianuarie 2024, miniștrii PSD au obținut cel mai mare număr de mențiuni în mass-media, înregistrând un total de 30.210 de materiale jurnalistice. Acest lucru înseamnă că mesajele referitoare la aceștia au ajuns la publicul român de peste 45 de ori într-o lună, generând un număr total de 777,321,574 de contacte. În schimb, miniștrii PNL au fost menționați în 26.511 materiale în mass-media, iar conform datelor mediaTRUST, românii au intrat în contact cu mesajele transmise de miniștrii PNL de peste 34 de ori într-o lună, ajungând la un total de 578,437,393 de contacte.

 

Florin Barbu, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale – Cel mai mediatizat ministru în ianuarie 2024. Sorin Grindeanu pe poziția a doua, iar Marcel Boloș închide podiumul.

Clasamentul general al celor mai mediatizați miniștri în prima lună a anului 2024 este deschis de Florin Barbu. Potrivit mediaTRUST, acesta a fost menționat în 9.073 de materiale în presa din țară, însumând o audiență generală de 310,047,162 de contacte. Momentul de vârf al expunerii mediatice a fost atins pe 15 ianuarie, pe fondul protestelor fermierilor și transportatorilor. În aceeași zi, premierul Marcel Ciolacu a participat la o întâlnire de lucru împreună cu vicepremierul Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, precum și cu reprezentanți ai Ministerului Finanțelor.

În luna ianuarie, ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin Grindeanu, s-a situat pe locul al doilea în clasamentul general al celor mai mediatizați miniștri ai Cabinetului Ciolacu. A fost menționat de 6.924 de ori în presă, cu două momente de vârf, în data de 15 și 16 ianuarie, când peste 1.400 de articole au fost publicate în diverse surse de știri. Această creștere semnificativă a acoperirii mediatice a coincis cu transportatorii şi fermierii care au continuat protestele perturbând traficul la porţile Capitalei, nemulțumirile vizând accizele mari la motorină, preţurile RCA, prețul cerealelor și schimbările legislative apărute de la 1 ianuarie.

Marcel Boloș se află pe locul trei în ceea ce privește vizibilitatea mediatică, cu un total de 5.826 de articole jurnalistice în presă. Momentul de vârf al expunerii ministrului finanțelor a fost înregistrat la data de 18 ianuarie, în principal ca urmare a declarațiilor sale referitoare la recalcularea pensiilor. Aceasta a afirmat că recalcularea pensiilor este prevăzută în bugetul pentru anul 2024 și a negat posibilitatea neplății acestor recalculări.

Alexandru Rafila înregistrează 5.150 mențiuni în perioada analizată, Sebastian-Ioan Burduja este în top cu 3.919 materiale în care a fost monitorizat, iar Ligia Deca este pe poziția 6 cu 3.583 de materiale, urmată de Cătălin Predoiu, ministrul afacerilor interne, menționat în 3.173 de materiale. Alina Gorghiu, ministrul justiției, este pe 8, menționată în 3.071 de materiale. Mircea Fechet are 2.415 materiale în care a fost menționat, iar top 10 este completat de Simona Bucura Oprescu, ministrul muncii și solidarității sociale, care a atras atenția în 2.391 de materiale jurnalistice. Momentul de vârf al vizibilității sale a fost a fost atins pe 4 ianuarie, în contextul majorării alocațiilor de stat pentru copii cu 13,8%, primele plăți ale alocațiilor majorate urmând a fi efectuate în februarie.

În clasamentul mediatizării membrilor Cabinetului Ciolacu în luna ianuarie, Luminița Odobescu, ministrul afacerilor externe, ocupă locul 11, fiind menționată în 2.087 de materiale jurnalistice. Vârful vizibilității a fost determinat în principal de declarația ministrului că România este deja în Schengen, iar portul Constanţa va fi mult mai mult pus în evidenţă chiar dacă mai este încă un pas de făcut, respectiv ridicarea controalelor la frontiera terestră. Urmează Raluca Turcan, ministrul culturii, menționată în 1.831 de articole în presa scrisă, radio, TV, online și social media. Adrian Câciu, ministrul investițiilor și proiectelor europene, ocupă locul 13 în luna ianuarie, cu 1.803 materiale în care a fost menționat. Momentul de vârf al vizibilității a avut loc pe 22 ianuarie, odată cu declarațiile ministrului referitoare la faptul că prima tranșă din acest an pentru voucherele sociale va fi acordată în a doua jumătate a lunii februarie, fiind necesară o actualizare a bazei de date în condițiile în care a crescut la 2.000 de lei venitul pe care trebuie să-l aibă o persoană eligibilă. Angel Tîlvăr, ministrul apărării naționale, este pe 14, menționat în 1.577 de materiale. Bogdan Ivan, ministrul cercetării, inovării și digitalizării, a fost menționat în 1.458 de articole, iar pe locul 16 se poziționează Radu Oprea, ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, cu 1.438 de materiale în care a fost menționat.

În luna ianuarie, doi dintre cei mai puțin mediatizați miniștri au fost Adrian Veștea, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, menționat în 606 de articole jurnalistice și Natalia Intotero, ministrul familiei, tineretului și egalității de șanse, cu 396 de materiale jurnalistice.

 

Echipele de miniștri la guvernare – TV. Miniștrii PSD, mai vizibili la TV decât cei din PNL.

În intervalul 1-31 ianuarie, miniștrii Cabinetului Ciolacu au fost subiectul a 5.324 de materiale difuzate pe posturile TV monitorizate de mediaTRUST, per total cu peste 1.140 mai multe decât în decembrie 2023. Din acestea, miniștrii aparținând PSD au fost menționați în 3.198 de materiale iar miniștrii din partea PNL în 2.126 de materiale.

Topul miniștrilor PSD la TV

În întregul spectru al audienței, miniștrii PSD au atins 484,268,000 de contacte potențiale. Cu precădere Florin Barbu s-a evidențiat ca fiind cel mai mediatizat ministru PSD la TV, menționat în peste 1.340 de materiale și însumând o audiență de 203,690,000 de contacte. Digi24 și Antena 3 CNN au fost cele mai active canale de știri în ceea ce privește menționarea ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, cu 259, respectiv 204 materiale în buletinele de știri.

Un alt ministru mult mediatizat la TV a fost Alexandru Rafila, cu 721 de materiale jurnalistice. Sorin Mihai Grindeanu ocupă locul trei, cu 546 de materiale în care a fost menționat.

Topul miniștrilor PNL la TV

Ioan Marcel Boloş a fost în centrul atenției și al discuțiilor publice intense în luna ianuarie, fiind menționat în nu mai puțin de 812 materiale difuzate în buletinele de știri ale posturilor TV monitorizate de mediaTRUST. Sursele de știri care l-au menționat în cele mai multe materiale au fost Digi 24 și Antena 3 CNN, cu 157, respectiv 125 de materiale.

Podiumul miniștrilor PNL care au atras atenția telespectatorilor în luna ianuarie este completat de Sebastian-Ioan Burduja și Marian-Cătălin Predoiu, care au fost menționați în 359 materiale, respectiv 264 de materiale.

 

Echipele de miniștri la guvernare – Online și Social Media

În mediul online și pe platformele de social media, membrii cabinetului Ciolacu au fost menționați în 47.866 de materiale jurnalistice.

Miniștrii din PSD s-au bucurat de cea mai mare vizibilitate, fiind prezenți în 25.102 de articole și postări pe site-uri și rețelele sociale urmărite de mediaTRUST. Pe de altă parte, reprezentanții PNL au fost subiectul a 22.764 de materiale.

Topul miniștrilor PSD în online și social media

Florin Barbu a fost cel mai menționat ministru PSD în online și social media, cu 7.069 de materiale monitorizate de mediaTRUST. Pe următoarea poziție este Sorin Mihai Grindeanu, menționat în 6.081 de materiale, urmat îndeaproape de Alexandru Rafila, pe poziția a treia, cu 3.958 menționări.

Topul miniștrilor PNL în online și social media

Ioan Marcel Boloş rămâne cel mai mediatizat ministru PNL în mediul online și pe platformele de social media, fiind menționat în 4.703 materiale. Sebastian-Ioan Burduja ocupă poziția a doua, cu 3.350 de materiale în care a fost menționat. Pe podium o găsim și pe Ligia Deca, menționată în 3.038 materiale.

 

Echipele de miniștri la guvernare – Presă scrisă

Membrii Cabinetului Ciolacu au fost menționați în 1.533 de articole în presa scrisă monitorizată de mediaTRUST. Dintre aceștia, miniștrii PNL au fost prezenți în 774 de articole, în timp ce PSD au fost menționați în 759 de articole.

Topul miniștrilor PNL în presa scrisă din România

Ligia Deca a fost cel mai prezent ministru PNL în presa scrisă în luna ianuarie, fiind menționată în 201 de materiale. Publicațiile cele mai active în ceea ce privește menționarea ministrului educației au fost Informația Zilei (Satu Mare), alături de Graiul Maramureșului. Podiumul este completat de Sebastian-Ioan Burduja și Alina Gorghiu, cu 102, respectiv 93 materiale în presa scrisă.

Topul miniștrilor PSD în presa scrisă din România

Pe parcursul lunii ianuarie, Florin Barbu a dominat atenția presei scrise, menționat în 239 de articole, majoritatea în legătură cu protestele fermierilor și transportatorilor care au blocat diverse puncte importante din România. Sursele cele mai active în menționări pentru ministrul agriculturii au fost Informația Zilei (Satu Mare) și Profitul Agricol. Pe locurile următoare se află Sorin Mihai Grindeanu, menționat în 125 de articole și Alexandru Rafila, clasat al treilea în topul miniștrilor PSD menționați în presa scrisă.

 

Echipele de miniștri la guvernare – Radio

În perioada 1-31 ianuarie 2024, membrii Cabinetului Ciolacu au fost menționați în 1.998 de materiale la radio. Din acest total, miniștrii PSD au fost menționați în 1.151 de buletine de știri, iar miniștrii PNL în 847 de materiale.

Topul miniștrilor PSD la RADIO

Florin Barbu se află pe prima poziție în privința mențiunilor la posturile de radio, cu 419 materiale, cele mai multe în contextul intenției Guvernului de a prelungi ordonanța care plafonează adaosul comercial la cele 21 de produse de bază cu încă 3 luni.

Pe locul doi în privința mențiunilor la posturile radio se află Alexandru Rafila, cu 356 de menționări, în timp ce Sorin Mihai Grindeanu ocupă locul trei, cu 172 de menționări la posturile radio.

Topul miniștrilor PNL la RADIO

Ioan Marcel Boloș ocupă prima poziție și la radio, fiind menționat în 239 de materiale. Posturile de radio Digi FM și România Actualități au fost cele mai active în ceea ce privește menționările despre acesta în luna ianuarie.

Ligia Deca, se plasează pe locul doi în topul celor mai menționați miniștri PNL la radio, cu 148 de materiale în care a fost menționată. Urmează Sebastian-Ioan Burduja, cu 108 materiale în care a fost menționat.

 

Metodologie

Notă: În prezentul studiu, Vizibilitatea partidelor politice generată de miniștrii cabinetului Ciolacu – Presă scrisă, presă online, radio și TV, pentru o analiză echilibrată și pentru păstrarea echidistanței în evaluarea mediatizării echipelor ministeriale, apariţiile Primului Ministru Marcel Ciolacu nu au fost incluse. În realizarea studiului s-au luat în calcul doar miniștrii cu portofoliu.

Analiza include toate materialele din presa tipărită, posturile de radio și TV monitorizate de mediaTRUST precum și site-urile, paginile oficiale facebook, twitter, instagram, youtube, bloguri, podcast-uri si comentarii retele socializare. Pentru mai multe detalii privind monitorizarea presei scrise, radio, TV, online și social media consultați www.mediatrust.ro.

Pentru măsurarea impactului (audienţei) materialelor incluse în studiu sunt folosite datele de audienţă furnizate de ARMA (pentru televiziuni), BRAT (pentru presa tiparită), ARA (pentru radio) şi metode proprietate mediaTRUST în cazul mediului online (inclusiv Social Media).