În iunie, Baschetul, Voleiul și Natația urcă în topul celor mai mediatizate Federații Sportive din România

mediaTRUST prezintă vizibilitatea în media a tuturor Federațiilor Sportive din România, de la 1 – 30 iunie 2023.

 

Top 10 – Cele mai mediatizate Federații Sportive din România

 

Fotbalul își păstrează titlul de cel mai iubit și popular sport din România. Potrivit mediaTRUST, Federația Română de Fotbal a dominat peisajul mediatic în luna iunie, acaparând peste 60% din totalul mențiunilor, în creștere față de luna mai când a înregistrat 6.324 de materiale în care a fost menționată.

Federația Română de Fotbal (FRF) a fost menționată în 6.832 de articole, iar vârful de expunere a avut loc pe data de 28 iunie. Mai mult, în mediul online și pe social media au fost monitorizate cele mai multe materiale referitoare la FRF. În online, gsp.ro și digisport.ro au difuzat cel mai mare număr de materiale legate de Federație.

În luna iunie, canotajul a păstrat poziția a doua în clasamentul celor mai mediatizate Federații Sportive, fiind menționată în nu mai puțin de 390 de materiale jurnalistice. Principalul focus al atenției s-a concentrat asupra transformării Ministerului Sportului în Agenția Națională pentru Sport, structură care a mai existat în trecut. Elizabeta Lipă, multiplă campioană, a fost propunerea premierului Marcel Ciolacu pentru a prelua conducerea acestei instituții într-un an preolimpic. La TV, PRO TV a fost lider în difuzarea de materiale în care s-a menționat Federația Română de Canotaj.

Baschetul urcă pe poziția 3, cu 354 de materiale jurnalistice în care Federația Română de Baschet a fost menționată, după ce în luna mai s-a clasat pe locul 12. Creșterea semnificativă a atenției mediatice este generată în principal de subiecte precum baschetul 3×3 care a fost, pentru două zile, principala atracție pe Faleza Cazino din Constanța, acolo unde au avut loc meciurile din cadrul turneului de calificare pentru Campionatele Europene. De asemenea, presa locală, în special, a acordat o atenție deosebită echipei CSM Constanța care a cucerit ultimul trofeu al anului din baschetul 5 la 5 și a devenit prima campioană din istoria Cupei Federației organizată de Federația Română de Baschet. Alte subiecte mediatizate au ținut de vestea decesului fostului baschetbalist, Gabriel Calancea, care a murit la vârsta de 56 de ani.

Federația Română de Handbal se află acum pe locul 4 în clasament, cu un total de 335 de materiale jurnalistice. Vârful de vizibilitate a fost generat de materiale jurnlistice precum cel care prezintă performanțele remarcabile ale echipei micuțelor handbaliste de la ”Dunărea Giurgiu”. De asemenea, alte subiecte relevante au inclus informații despre cele două reprezentante ale României în Liga Campionilor, CSM București și CS Rapid București, care urmează să se întâlnească în etapa a treia a noului sezon al Ligii Naționale de handbal feminin, programată să înceapă pe 30 august.

O altă surpriză a lunii iunie vine din partea Federației Române de Volei, care intră în top 5, cu 258 de materiale în care a fost menționată, direct de pe poziția 8 în luna mai. Acest succes vine în contextul în care naționala masculină de volei a României a obținut a doua sa victorie în Grupa A a Golden League, cu Danemarca.

În luna iunie, Federația Română de Natație a oferit o altă surpriză, clasându-se pe locul 6 iar un moment deosebit de vizibil a avut loc pe 16 iunie, odată cu declarațiile Cameliei Potec, președinta Federației Române de Natație și Pentatlon Modern. Aceasta a exprimat încrederea că săritorii români care vor participa la Jocurile Europene din Polonia vor aduce o medalie. În același timp, presa a acordat o atenție considerabilă finalelor câștigate de David Popovici la Sette Colli Trophy, în probele de 200 m liber și 100 m liber.

Automobilismul Sportiv înregistrează o scădere în clasament, coborând de pe poziția 4 pe cea de-a șaptea, Federația fiind menționată în 225 de materiale în luna iunie. Momentul de vârf al vizibilității Federației Române de Automobilism Sportiv a avut loc pe data de 26 iunie, în contextul desfășurării celei de-a treia etape a Campionatului Național de Rallycross care s-a desfășurat la Mioveni.

Federația Română de Ciclism intră în top 10, menționată în 183 de materiale jurnalistice. Materialele despre sezonul competițiilor în aer liber, precum Topoloveni Summer Tour, Maratonul Târnavei, startul înscrierilor la L’Étape Romania 2023, Ziridava Road Race au adus un plus de mediatizare și au propulsat ciclismul pe poziția 8 în topul lunii iunie.

Federația Română de Tenis de Masă a înregistrat o creștere impresionantă, trecând de la 83 de mențiuni în luna mai, la 159 în iunie, urcând astfel pe poziția 9 în clasament. Această urcare a fost determinată de o serie de materiale care au acoperit în special Jocurile Europene de la Cracovia Małopolska 2023, unde sportiva Bernadette Szocs a a câştigat spectaculos medalia de aur la tenis de masă în proba de simplu feminin iar Eliza Samara a câștigat medalia de bronz, aceasta fiind cea mai bună clasare a tenisului de masă românesc din istoria participărilor la Jocurile Europene.

Federația Română de Gimnastică înregistrează o scădere în clasamentul mediatizării, coborând de pe locul 6 în luna mai, pe locul 10 în luna iunie. A fost menționată în 155 de materiale, iar subiectul principal al acestora a fost cel referitor la declarațiile primarului Devei, Florin Oancea, după discuţii cu preşedinta Federaţiei Române de Gimnastică, Carmencita Constantin, cu privire la decizia ca lotul naţional de senioare să rămână în pregătire la Deva şi să devină lot olimpic.

 

Federația Română de Rugby coboară 2 poziții și ajunge în iunie pe locul 11, fiind menționată în 140 de materiale, multe articole jurnalistice despre stafful tehnic al naţionalei de rugby a României care a anunţat un lot lărgit de 50 de jucători pentru Cupa Mondială care va fi găzduită de Franţa, în această toamnă.

Pe locul 12 s-a poziționat Federația Română de Scrimă, cu 123 mențiuni în media, urmată de Federația Română de Șah, care a înregistrat 113 materiale în care a fost menționată. În schimb, Federația Română de Judo urcă în clasament, trecând de pe poziția 17 în mai, pe locul 14 în iunie, fiind menționată în nu mai puțin de 108 mențiuni în presă. Federația Ecvestră Română se situează pe locul 15 în top, având 104 materiale monitorizate, în timp ce Tenisul (Federația Română de Tenis) coboară mult în clasament, de pe locul 6 în mai, pe poziția 16 în iunie, fiind menționat în 100 de articole. Federația Română de Box este pe 17, având 97 mențiuni și este urmată de Comitetul Național Paralimpic, clasat în iunie pe locul 18, fiind menționat în 89 materiale, în timp ce Federația Română de Karate ocupă locul 19, cu 83 mențiuni în presă. Federația Română de Polo se află pe locul 20, cu 80 de mențiuni în media.

 

Vizibilitatea altor Federații sportive din România în luna iunie.

Federația Română de Atletism coboară în clasamentul din iunie, după ce luna precedentă a ocupat locul 15 și se evidențiază prin prezența sa în doar 78 de materiale jurnalistice, urmată de Federația Română de Gimnastică Ritmică și Federația Română de Oină, care au avut 69 respectiv 66 mențiuni în iunie. De asemenea, Federația Română de Lupte a fost menționată în 64 de materiale, în timp ce Federația Română de Tir Sportiv a avut referințe în 62 de materiale, aproape de Federația Română de Motociclism, cu 54 materiale jurnalistice. La un pas de ele se află și Federația Română de Culturism și Fitness, cu 51 de mențiuni. O creștere a fost înregistrată de Federația Română de Yachting, care a fost citată în 45 de materiale, comparativ cu cele 10 din luna mai. În același timp, Federația Română de Powerlifting urcă în clasament, fiind menționată în 41 de articole, iar Federația Română de Alpinism și Escaladă urcă și ea în top cu 39 de materiale. Federația Română de Tir cu Arcul a avut un număr de 32 de mențiuni în mass-media în perioada monitorizată de mediaTRUST. Federația Română de Triatlon se menține în clasament cu 31 de materiale în care a fost menționată.

În cadrul perioadei monitorizate, mai multe Federații sportive din România au avut prezență în mass-media, însă au înregistrat număr variat de mențiuni și s-au situat în partea de jos a clasamentului. Printre Federațiile care au primit mai multă atenție se numără Federația Română de Dans Sportiv, cu 29 de mențiuni, și Federația Română de Schi Biatlon, cu 26 de mențiuni. Pe locul următor se află Federația Română de Taekwon-do ITF, cu 24 de apariții în articolele jurnalistice, urmată de Federația Română de Arte Marțiale, cu 22 de mențiuni și Federația Română de Hochei pe Gheață, cu 21 de mențiuni. Federația Română de Orientare, a avut 18 materiale în care au fost menționată, urmată de Federația Română de Kaiac Canoe cu 17 mențiuni. Alte Federații au fost menționate în ordine descrescătoare, cum ar fi Federația Română de Badminton (15 mențiuni), Federația Aeronautică Română (13 mențiuni), Federația Română de Baseball și Softball, precum și Federația Română de Kempo (11 mențiuni fiecare). În continuare, Federația Română de Snooker a avut 11 mențiuni, în timp ce Federația Română de Arte Marțiale de Contact a fost menționată de 8 ori, la egalitate cu Federația Română de Squash și Federația Română de Pescuit Sportiv. Federația Română de Scrabble a fost menționată în 6 materiale. La același număr de mențiuni au fost și Federația Română de Popice, Federația Română de Patinaj și Federația Română de Modelism, alături de Federația Română Radioamatorism și Federația Română de Cricket. În partea de jos a clasamentului se mai situează Federația Română de Darts, Federația Română de Haltere, Pangration Athlima, Karting și Bowling, toate cu câte 5 mențiuni în luna iunie. Bobul și Sania, la egalitate cu Sambo și Backgammon, toate cu câte 3 mențiuni în luna iunie. Minifotbalul a înregistrat doar 2 materiale în care au fost menționat, la fel ca Aikido. Federația Română de Vovinam Viet-Vo-Dao a avut doar 1 mențiune în mass-media. În schimb, Federații precum Hocheiul pe Iarbă, Taekwondo WT, Wushu Kungfu, Chanbara, Bridge, Golful și Fotbal Tenis CAJ nu au beneficiat de mențiuni în presă în cursul lunii iunie, în niciunul dintre mediile de difuzare monitorizate.

 

Metodologie

Analiza include toate materialele din presa tipărită, posturile de radio și TV monitorizate de mediaTRUST precum și site-urile, paginile oficiale facebook, twitter, instagram, youtube, bloguri, podcast-uri si comentarii rețele socializare. Pentru mai multe detalii privind monitorizarea presei scrise, radio, TV, online și social media consultați www.mediatrust.ro.

Pentru măsurarea impactului (audienţei) materialelor incluse în studiu sunt folosite datele de audienţă furnizate de ARMA (pentru televiziuni), BRAT (pentru presa tiparită), ARA (pentru radio) şi metode proprietate mediaTRUST în cazul mediului online (inclusiv Social Media).

Despre mediaTRUST

Înființată în 1999 cu capital românesc, în prezent parte a Institute of Media Monitoring (IMM) din Polonia, mediaTRUST România, este compania de monitorizare media cu capital privat cu cea mai îndelungată experiență pe piață si cel mai vast portofoliu de clienți. De serviciile mediaTRUST beneficiază cele mai importante instituţii naţionale (Administraţia Prezidenţială, Guvernul României) şi europene (Comisia Europeană), companii autohtone şi internaţionale. Din 2004 suntem membri ai organizaţiei internaţionale de elită FIBEP (Federation Internationale des Bureaux d’Extraits de Presse), iar în 2014 am devenit membri BRAT (Biroului Român de Audit Transmedia) şi ARMA (Asociaţiei Române pentru Măsurarea Audienţelor).

 

Descarcă studiul:

Vizibilitatea în media a Federațiilor Sportive – iunie 2023