press releases
Schimbări în consiliul de administrație al mediaTRUST!
| Schimbări în consiliul de administrație al mediaTRUST!
La 10 octombrie au avut loc schimbări la nivelul managementului mediaTRUST România. Institutul de Monitorizare Media (IMM), acționarul majoritar al companiei, a numit un nou membru în Consiliul de Administrație, pe Dl. Pawel Sanowski, în prezent președinte al IMM. Domnia sa va deține atât funcția de membru în Consiliului de Administrație cât și pe aceea de Director al Departamentului de Cercetare și Dezvoltare. Claudiu Nan va ocupa în continuare funcția de președinte al mediaTRUST România.
Noul membru al Consiliului de Administrație al mediaTRUST România este unul din fondatorii Institutului de Monitorizare Media, cea mai mare companie de monitorizare media din Polonia.
Pawel Sanowski (37 de ani) își desfășoară activitatea în industria de monitorizare media de zece ani iar timp de șase ani activitățile domniei sale au avut legătură și cu sectorul relațiilor publice. A absolvit Universitatea Tehnică Wrocław (licențiat în management și marketing) precum și the Academy of Insurance and Banking. Din anul 2000, împreună cu Michał Sienicki, s-a ocupat de coordonarea Institutului de Monitorizare Media unde ocupă funcția de Președinte al Consiliului de Administrație. În același timp Dl. Pawel Sanowski ține cursuri de analiză de imagine la câteva universități de renume din Polonia.
Anterior a ocupat poziția de Director of Sales Network Office în cadrul companiei de asigurări Towarzystwo Ubezpieczeń i Reasekuracji Warta SA și aceea de consilier al președintelui companiei pe probleme de strategie și dezvoltare în cadrul TUiR Partner SA Trygg Hansa group. Este căsătorit și are trei fii.
Institutul de Monitorizare Media monitorizează aproximativ 900 de publicații, 800 de portaluri Internet, 29 de posturi TV poloneze și 53 de posturi radio. Cu o cotă de aproape 50% din piața de monitorizare media din Polonia, compania este cea mai mare din acest sector de activitate. Grupul IMM are peste 200 de angajați. La fel ca mediaTRUST România, IMM este membru FIBEP. Mai multe informații despre companie găsiți la: www.imm.com.pl/english
| 13.11.2008
|
|